Fostul luptător de gherilă Daniel Ortega începe marţi un al treilea mandat de cinci ani şi al doilea consecutiv la preşedinţia Nicaraguăi, una dintre cele mai sărace ţări din lume, în contextul unei dominări a Parlamentului, suscitând opozanţilor temeri privind o derivă autoritaristă, relatează AFP.
Ceremonia de învestire urma să se desfăşoare marţi după-amiaza, în prezenţa unor şefi de stat străini, inclusiv iranianul Mahmoud Ahmadinejad, aflat - în plină criză diplomatică cu ţările occidentale din cauza programului său nuclear controversat - într-un turneu în regiune.
Daniel Ortega, care a renunţat la uniforma de culoarea verde a luptătorilor de gherilă în favoarea cămăşilor de culoare albă şi unor pretenţii mesianice, a fost reales în noiembrie cu 62% din voturile exprimate, un rezultat contestat de opoziţie, şi va beneficia de o largă majoritate în Parlamentul unucameral, suficientă pentru a-i permite o revizuire constituţională fără să aibă nevoie de eventuale alianţe politice.
Însă partidul său, Frontul Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN), a îndepărtat pentru moment orice modificare a legislaţiei care ar putea să îi permită "Comandantului Daniel" să fie ales pe termen nedefinit la şefia statului. Formaţiunea începe noua legislatură confruntându-se cu provocarea sărăciei, care afectează 45% dintre cei 5,8 milioane de cetăţeni nicaraguani.
Elementul-cheie al dispozitivului lui Ortega este aliatul său venezuelean Hugo Chavez, sosit marţi după-amiaza la Managua, care acordă Nicaraguei 500 de milioane de dolari anual, echivalentul a aproximativ un salariu minim pe cap de locuitor.
Marţi "începe o perioadă foarte importantă nu doar pentru Nicaragua, ci şi pentru ALBA (Alianţa Bolivariană pentru Americi) şi pentru America Centrală", a declarat Chavez la coborârea din avion, înainte de a se îndrepta spre centrul capitalei, salutat de m