Secretarul de stat Cristian Irimie a declarat ca reprezentantii Ministerului Sanatatii si cei ai medicilor, farmacistilor si medicilor dentisti au discutat, joi, doar principiile proiectului Legii sanatatii, urmand sa aiba loc discutii tehnice pe fiecare titlu din lege. Secretarii de stat din Ministerul Sanatatii, Cristian Irimie si Adrian Streinu-Cercel, precum si Cristian Vladescu, directorul Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Sanitar, au prezentat la discutiile de joi modificarile esentiale pe care proiectul de act normativ le va aduce Sanatatii. La intalnire au participat echipele conduse de Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Dumitru Lupuliasa, presedintele Colegiului Farmacistilor, si Ecaterina Ionescu, presedintele Colegiului Medicilor Dentisti. Acestia au fost de acord ca, in prezent, este necesara o schimbare majora in sistemul de Sanatate, iar reformarea profunda a sistemului nu mai putea intarzia, au spus reprezentantii MS. "Am avut o prima runda de discutii, a ramas ca vom mai avea o runda de discutii tehnice, pentru ca in acest moment am discutat doar principiile legii, si nu in amanunt, pe articole", a spus secretarul de stat Cristian Irimie, la finalul intalnirii. Irimie a precizat ca s-a convenit ca specialistii din minister si cei din sistem sa se reintalneasca pentru discutii tehnice pe fiecare titlu din lege, in urma unui calendar stabilit de comun acord, discutiile urmand sa continue intr-un ritm alert. Intrebat despre demiterea lui Tudor Ciuhodaru din functia de consilier onorific pe probleme de urgente, Irimie a spus ca personal nu a fost nici cand acesta a fost numit, nici dupa. "Nu pot sa stiu, nu intra in atributiile mele sa comentez demiterea acestuia. Nu am fost nici cand a venit, nici cand a plecat Ciuhodaru", a precizat Irimie. Presedintele CMR, Vasile Astarastoae a spus ca in prima runda de