Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR a atins în sfârşit în 2011 ţinta de inflaţie. Dezinflaţia justifică noi reduceri ale dobânzii-cheie

Publicat in Ziarul Financiar, joi 12 ianuarie 2012 ·

BNR a reuşit în 2011 să atingă ţinta de inflaţie pentru prima dată în ultimii cinci ani, iar unii analişti cred că există şanse ca obiectivul să fie atins şi în 2012, trendul dezinflaţionist justificând noi reduceri ale dobânzii-cheie, chiar sub 5,5%.

Inflaţia anuală a coborât în decembrie 2011 la 3,14%, nivelul minim al ultimilor 20 de ani, încadrându-se în intervalul ţintit pentru 2011, de 2-4%. Este pentru a doua oară când banca centrală reuşeşte să atingă obiectivul de inflaţie de când a adoptat strategia de ţintire a inflaţiei ca principal obiectiv monetar, în august 2005, sub coordonarea viceguvernatorului BNR Cristian Popa.

În 2005, în primul an de ţintire, inflaţia a fost de 8,6% faţă de ţinta de 7,5%, în 2006 a coborât spectaculos la 4,9%, sub ţinta de 5%, iar în 2007 a urcat înapoi la fel de spectaculos până la 6,6%, peste ţinta de 4%. Nici în perioada 2008-2010 inflaţia anuală nu a reuşit să ajungă în intervalul ţintit de BNR.

"Tendinţa inflaţiei de la introducerea strategiei de ţintire a inflaţiei a fost una descendentă, în ciuda unei volatilităţi create de evoluţia producţiei agricole, ajustarea preţurilor administrate şi modificarea nivelului impozitelor indirecte (accize şi TVA). Perspectiva bună a procesului dezinflaţionist în perioada următoare justifică o ajustare prudentă a condiţiilor monetare în perioada următoare", afirmă Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

În anii de criză, angajamentul de ţintire a inflaţiei a intrat în conflict cu posibilitatea ca BNR să contribuie la contracararea recesiunii. Astfel, mult timp BNR a ţinut dobânzile sus invocând lupta cu inflaţia în timp ce economia se afunda în recesiune şi multe companii nu aveau acces la finanţare, iar creditarea în lei nu era încurajată.

În vara anului 2008 analiştii explicau în ZF că eficienţa ţintirii inflaţiei este testată de cri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 59 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 40 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°