Deşi regizorul pune doar patru actori – foarte buni – într-un apartament, lungmetrajul este plin de tensiune şi de umor.

1 /.

Două cupluri, unul din clasa mijlocie şi altul corporatist, se întâlnesc pentru a discuta despre bătaia dintre cei doi băieţi ai lor, în care unul dintre ei şi-a pierdut doi dinţi.

Penelope (Jodie Foster) şi Michael (John C. Reilly) sunt părinţii "victimei", în timp ce Nancy (Kate Winslet) şi Alan (Christoph Waltz) sunt ai "agresorului".

O situaţie care degenerează din cauza unui mod de gândire

Cei patru, cât se poate de diferiţi unul faţă de celălalt, se mândresc cu maturitatea lor în rezolvarea problemei, însă, din cauza unor cuvinte rostite, tensiunile cresc, iar situaţia degenerează, din cauza modurilor lor fundamental diferite de a gândi.

Pentru un film cu doar patru personaje, şi încă două absente în mare parte – copiii, a cărui acţiune se petrece într-un singur apartament din New York, "Doamne, ce măcel! / Carnage" nu este plictisitor nici măcar o clipă.

Intervenţie neinspirată pe final

Şi nici Roman Polanski nu complică imaginea cu artificii regizorale, ci abia la sfârşit, când tensiunea este la cote maxime şi lumina de afară dispare, abia atunci intervine în stilul "curat" şi simplu de a filma. Dar acesta este unul dintre punctele slabe ale filmului.

"Doamne, ce măcel!" este adaptarea unei piese de teatru de Yasmina Reza. Iar lungmetrajul rezultat din adaptare este cumva prea simplu, prea scenă de teatru şi prea puţin cinema. Personajele sunt însă foarte bine construite, iar dialogurile mustesc de umor de situaţie.

Cât despre cei patru actori, ei te fac să uiţi că-i priveşti pe Foster, Winslet, Reilly şi Waltz, atâta credibilitate inspiră. Cele patru personaje sunt jucate la cel mai mic detaliu - fie că este vorba de p