Xpal Power a lansat la CES Las Vegas telefonul despre care susţine că ar putea să reziste 15 ani fără să fie nevoie de o încărcare. Telefonul nu este destinat folosirii zilnice, ci este un dispozitiv de rezervă şi de urgenţă.
SpareOne foloseşte o baterie de tip AA, iar producătorii săi spun că locul ideal pentru el este în compartimentul de mănuşi, iar folosirea este recomandată doar în momentul unor probleme pe şosea. Altfel, în condiţii obişnuite, bateria durează doar 10 ore, scrie "The Daily Mail".
De asemenea, telefonul ar fi ideal pentru excursioniştii care nu vor să-şi ia smartphone-ul scump cu ei prin noroaie şi zăpezi.
SpareOne poate fi programat să acceseze instantaneu un număr de contacte cheie şi numerele de urgenţă. În plus, dispozitivul poate să-şi transmită automat localizarea. Un accesoriu folositor pe timp de noapte este şi lanterna acestuia, care va consuma puţin din energia din baterie.
Telefonul a fost prezentat săptămâna aceasta la CES Las Vegas şi va costa 50 de dolari (39 de euro). Prima lansare va fi în Statele Unite, ulterior urmând ca dispozitivul să ajungă şi în Europa.
Optimismul celor de la Xpal Power este destul de mare, dat fiind că bateriile de acest fel nu sunt speciale. Aparent, producătorii speră ca nimeni să nu deschidă aparatul prea des.