Viorel Duru se aşteptă şi anul acesta la presiuni mari din partea conducătorilor din fotbal. Directorul Direcţiei de licenţiere de la FRF spune că datoriile restante la bugetul de stat, neplătite până la 31 martie, pot dezmembra Liga I
Sezonul în curs al Ligii I ar putea fi ultimul cu 18 echipe la start din cauza procesului de licenţiere următor, care va fi atât de riguros încât ar putea rări dramatic rândurile unei competiţii în care patronii s-au obişnuit să nu-şi plătească dările la stat. Viorel Duru (foto medalion), directorul Direcţiei de licenţiere din FRF, a explicat pentru ProSport ce îi aşteaptă pe conducători în această primăvară, care sunt criteriile de evaluare, ce surprize mai vin de la UEFA şi la ce presiuni se aşteaptă să vină de la finanţatori.
Domnule Duru, când începe procesul de licenţiere pentru sezonul 2012-2013?
Termenul limită de depunere a documentaţiei este 31 martie la Liga I şi 15 aprilie la Liga a II-a.
S-a creat deja o imagine de apocalipsă. Ce criterii financiare vor fi evaluate la Liga I?
În primul rând datoriile restante la stat, dar numai cele strict în legătură cu salariile, adică taxele, pensii, sănătate, şomaj, impozitul pe salarii.
Mulţi se întreabă ce legătură aveţi cu acest aspect? De ce nu lăsaţi statul să-şi recupereze banii?
Unul dintre obiectivele acestui sistem de licenţiere este protejarea creditorilor din fotbal. Or dacă angajaţii nu au asigările sociale şi taxele plătite nu beneficiază de programele sociale. Noi de aceasta evaluăm aceste datorii ale cluburilor, pentru a proteja angajaţii. Nu ne intersează că nu şi-au plătit impozitul pe profit, impozitul pe dividente, sau nu au achitat TVA-ul din operaţiunile comerciale.
"Datornicii s-au învăţat să nu plătească"
Aveţi o evidenţă la zi a datoriilor restante ale cluburilor