Samsung a prezentat la Târgul CES 2012 un produs revoluţionat: fereastra inteligentă. Cu ajutorul acesteia, oamenii nu ar mai avea nevoie de jaluzele sau orice protecţie şi, în plus, filmele ar putea fi proiectate direct pe fereastră.
Sud-coreenii au declarat că această tehnologie ar putea intra în producţia de masă în următorii 20 de ani, iar tabletele transparente, geamurile şi mesele ar putea deveni obişnuinţă.
Numită Samsung Transparent Smart Window, ecranul tactil LCD poate înlocui orice fereastră cu o dimensiune de 1,16 metri în diagonală. Rezoluţia ecranului este de 1366x768 de pixeli şi permite interacţiune permanentă din partea utilizatorului.
Aceştia vor putea încărca filme şi programe în ecran printr-o mufă HDMI şi una USB.
Evident, Samsung nu a anunţat niciun preţ probabil, deoarece tehnologia este doar în faza de testare, iar actualmente aceasta ar fi foarte scumpă şi imposibil de introdus pentru marea masă a utilizatorilor.
Dacă utilizatorii sunt îngrijoraţi că oamenii ar putea să vadă ceea ce privesc ei pe ecran, Samsung a dat asigurări cum că monitorul transparent vine cu o opţiune de intimitate, care îl transformă practic într-o oglindă. Astfel, pe partea din spate va fi doar o imagine dorită de utilizator.