Cercetătorii au descoperit o moleculă capabilă să neutralizeze poluanţi, precum dioxidul de azot şi dioxidul de sulf, informează tgdaily.com.
Aceste particule poartă numele de biradicali Criegee. Existenţa lor a fost prezisă încă din anii 50, dar este pentru prima dată când acești biradicali sunt izolaţi şi măsuraţi.
Biradicalii Criegee accelerează formarea în atmosferă a sulfaţilor şi nitraţilor. Acești compuşii duc la formarea de aerosoli şi, ulterior la formarea de nori, arată un studiu realizat la Universitatea din Manchester, Universitate Bristol şi Laboratoarele Naţionale Sandia.
Unul dintre autorii lucrării, dr. Carl Percival, această descoperire poate fi o soluţie de răcire a planetei. Planeta va reuşi să se răcească și de la sine, cu condiția însă de a menţine zonele verzi.
„Pentru prima dată, am putut analiza cât de rapid reacţionează radicalii Criegee. Rezultatele ne vor ajuta să înţelegem capacitatea planetei de a neutraliza compuşi periculoşi. Asta ar putea avea implicaţii serioase în probleme ca schimbarea climatică sau poluarea", a spus Percival.
„Principala sursă de biradicali Criegee nu depinde de lumina Soarelui. Un ingredient important de care este nevoie pentru producerea de biradicali Criegee sunt unele substanţe eliberate în atmosferă în mod natural de plante. Aşadar, ecosistemele naturale ar putea juca un rol esenţial în răcirea planetei", a adăugat specialistul.