Cine are impresia că funcţiile de conducere pot fi ocupate doar de bărbaţi, eventual trecuţi de 50 de ani, iar blondele pot fi doar secretare, vor fi surprinşi să afle ce poate face o blondă, încă de la 25 de ani.
Bianca Beatrice Michi este absolventă de filosofie, a fost în ultimii 10 ani director al mai multor companii internaţionale şi coordonator al mai multor proiecte de amploare. Nu a făcut studiile în străinătate pentru a lucra în România, ci a făcut studii universitare de cea mai bună calitate în România, apoi a lucrat pentru firme internaţionale. „Studiile în domeniul filsofiei au fost cele care mi-au creat deprinderi manageriale ulterioare, deoarece calităţile principale ale unui manager, consider eu, sunt gândirea clară, logică, acurateţea în previzionare şi viziune strategică.
Cred că Aristotel este un mentor perfect pentru un viitor manager, iar activitatea de consultant în proiecte strategice permite afirmarea creativităţii şi dezvoltarea unor noi domenii de aplicare ale fondurilor europene”, spune Bianca Beatrice Michi, actualmente director general al unei firme internaţionale de consultanţă pentru absorbţia fondurilor europene şi centru de formare profesională.
Bianca a absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie şi Masteratul în Filosofie Morală şi Politică (1998), a fost apoi preparator universitar, la cursul de Introducere în Filosofie Politică a Universităţii din Bucureşti.
În perioada 1997-2007 a pus bazele unei societăţi de producţie şi distribuţie a sistemelor termice, devenind apoi, pe rând, membru fondator, reprezentant marketing, director de dezvoltare şi director executiv al unei companii de producţie şi distribuţie de sisteme termice destinate spaţiilor industriale sau rezidenţiale de mari dimensiuni. În anii următori a fost director executiv al unuia dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari de pe piaţa de