Un comentariu publicat luni pe blogul săptămânalului The Economist şi intitulat "Bătălia de la Bucureşti" prezintă protestele violente care au izbucnit în capitala României, precizând că dacă până în prezent "mămăliga nu a explodat", la acest sfârşit de săptămână s-a întâmplat totuşi ceva.
"Mămăliga nu a explodat", este expresia aforistică pe care românii o folosesc pentru a descrie atitudinea de acceptare resemnată tipică pentru ţară, îşi începe comentariul The Economist. "Dar la sfârşitul acestei săptămâni ceva s-a întâmplat. Mii de persoane au ieşit pe străzi în Bucureşti şi alte 40 de oraşe, manifestându-şi nemulţumirea faţă de incompetenţa liderilor în administrarea crizei economice din România", continuă publicaţia britanică.
The Economist precizează că centrul Bucureştiului a fost afectat de violenţe de o amploare nemaivăzută în ultimii 20 de ani, nemulţumirea protestatarilor fiind îndreptată împotriva preşedintelui Traian Băsescu. "Ieşi afară, javră ordinară", au scandat ei, aruncând în scutieri cu pietre smulse din pavaj şi cu fumigene. Aceştia din urmă au folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru dispersa mulţimea.
Poliţia a recunoscut că agenţii au fost poate "prea zeloşi", 60 de persoane, inclusiv câţiva poliţişti, fiind rănite în cursul acestor proteste.
The Economist aminteşte, de asemenea, factorul care a declanşat aceste proteste, respectiv demisia lui Raed Arafat, "un oficial popular din cadrul Ministerului Sănătăţii", generată de o confruntare verbală cu Băsescu pe tema unor controversate reforme în domeniul sănătăţii.
"Domnul Băsescu este binecunoscut pentru stilul său nediplomatic, schimbător", adaugă The Economist, afirmând că vineri, când demonstraţiile paşnice de susţinere a lui Arafat s-au extins în toată ţara, preşedintele a cerut Guvernului să retragă proiectul de lege a sănătăţii. El a acuzat presa de ma