Cluburile şi lăcaşurile de cult tind să devină din ce în ce mai asemănătoare. Iluminate prin reflectoare multicolore sau împodobite cu beculeţe care licăresc, bisericile iau ochii bucureştenilor.
Câteva aşezămintele religioase din Bucureşti sunt o adevărată sursă de lumină, şi la propriu şi la figurat. Dacă ziua arată ca nişte biserici creştin-ortodoxe normale, când se lasă noaptea, acestea încep să strălucească, fiecare în stilu-i propriu.
Şi nu vorbim despre decoraţiuni de Sărbători uitate pe faţadele construcţiilor, ci despre jocuri de lumini proiectate în fiecare zi a anului pe pereţii lăcaşurilor de cult. Fie că sunt iluminate de reflectoare ori de leduri colorate, bisericile amplasate pe bulevarde principale ale Capitalei atrag atenţia tuturor trecătorilor. Acesta nu este neapărat un lucru rău, potrivit localnicilor.
CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu biserici-discotecă din Capitală!
Riveranii se uită la „Sfântul Mina“ ca la soare
Biserica ,,Sfântul Mina“, de pe Bulevardul Corneliu Coposu, este foarte apreciată atât de riverani, cât şi de credincioşii care vin din alte cartiere bucureştene să se roage aici, de când aşezământul religios a căpătat o altă imagine, în special când se lasă întunericul.
În curtea lăcaşului se află nişte reflectoare îndreptate către clădirea bisericii, care luminează întregul aşezământ religios în culori precum galben, albastru, violet sau verde. Întrebaţi cum li se pare această idee, trecătorii au spus că este o iniţiativă bună şi că oferă un aspect plăcut bisericii.
„Arată foarte frumos, ar trebui ca mai multe biserici să fie iluminate astfel“, a spus Florina Costache, traducător. Aceasta a mai adăugat că este un proiect interesant, dar că trebuie să se încadreze în nişte limite.
„Ar fi fost de preferat să fie numai lumină galbenă