Este dificil să separi snobismul de sfera socială; originea, prescurtarea expresiei latineşti sine nobilitas, îl arată profund legat de noţiunea de nobleţe, iniţial nobleţea mai mult sau mai puţin convenţională a unui rang nobiliar. Cu toate acestea, particula „fără“ nu îl transformă automat pe snob într-un ignobil, ci într-un nobil prin imitaţie şi, dacă alunecăm cu bună voie în peiorativ, într-un nobil prin falsificare. Snobul împrumută de la nobleţe şi afişează cu programată indiscreţie caracterele ei exterioare, nu şi conţinuturile mai dificil de apropriat. În acest caz, snobul ar fi pe lîngă nobil ceea ce reprezintă forma pe lîngă fond, atunci cînd fondul nu există sau este inconsistent. Ne plasăm astfel cu semnificaţia termenului într-un raport destul de general neconcludent, acela dintre falsitate şi autenticitate. Împrumutînd trăsăturile exterioare ale nobleţii, snobul le dă amploare, iar falsificarea constă, în primul rînd, în exagerare, în facondă. Snobul adoptă însemnele nobleţii, le exhibă, le şarjează. Acest exces se află la un pas de caricatură, de grotesc. Dacă pasul este făcut, snobul nu mai este snob, ci un caraghios; or, pentru mine, snobismul reprezintă o formă de echilibru între nobleţe ca model şi grotescul exagerării ei.
DE ACELASI AUTOR Filmul şi naraţiunea românească - povestea în imagini Reconstituirea lui Wojciech SmarzowskiPentru a înţelege mai bine ceea ce este snobul, trebuie să-l comparăm cu o altă specie care are „mania“ nobleţii, şi anume dandy-ul. Şi dandy-ul fără a fi nobil cu patalama cultivă un aristocratism dus pînă la ultimele consecinţe, un aristocratism paradoxal care ajunge să dispreţuiască ca insuficientă chiar formula sa autentică. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale – filozof care defineşte exemplar economia excesului – mai nobil decît nobilul nu ar putea fi decît dandy-ul. Însă dandy-ul este
