Agentia de rating Standard&Poor's a coborat luni cu o treapta Fondul European de Stabilitate Financiara (FEFS), ca urmare a retrogradarii ratingului a zece tari din zona euro, dar a lasat sa se inteleaga ca ratingul ar putea fi recuperat in viitorul apropiat daca ii vor fi acordate garantiile suplimentare solicitate, informeaza AFP. Efectele imediate ar putea fi cresterea costului de ajutor pentru Grecia, Portugalia si Irlanda si pune in pericol protectia fragila anti-criza in zona euro.
Decizia S&P era asteptata oarecum in piata dupa reducerea cu o treapta a ratingului Frantei si Austriei, state care aveau calificativele "AAA" in cadrul Uniunii monetare si care dadeau astfel garantiile financiare pentru Fond. In consecinta, rata dobanzii cerute de investitori ar putea creste acum avertizeaza specialistii. Acest lucru ar creste costul de ajutor pentru Grecia, Portugalia si Irlanda si pune in pericol protectia fragila anti-criza in zona euro.
"Daca descoperim ca obligatiunile pe termen lung ale Fondul European de Stabilitate Financiara sunt pe deplin sustinute de garantiile statelor membre care beneficiaza de ratingul triplu A, am putea ridica calificativul la AAA", a precizat S&P. Cu toate acestea, in ultimele zile, tot mai multe voci importante din zona euro au acuzat agentia de rating ca si-a ales prost momentul anuntarii retrogradarii ratingurilor sau ca masurile anuntate au fost injuste. Bruxelles-ul a anuntat ca o retrogradare a ratingului Fondul European de Sprijin (EFSF) ar avea consecinte extrem de grave pentru economia europeana si mondiala.
Standard&Poor's a a anuntat vineri seara ca a retrogradat ratingul a 10 tari din zona euro si l-a mentinut la alte 7 tari. S&P isi justifica decizia, spunand ca liderii europeni "au luat masuri politice insuficiente" pentru redresarea sistemului financiar.Austria, Franta, Malta, Slovacia si S