Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE la CRAIOVA: 500 de oameni au ieşit în stradă

Publicat in Gandul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Aproximativ 500 de persoane, majoritatea studenţi şi membri ai galeriei echipei de fotbal Universitatea Craiova, protestează, miercuri seară, în centrul municipiului, manifestanţii susţinând că după încheierea acţiunii o parte dintre ei vor pleca spre Bucureşti, transmite Mediafax.

Galeria echipei de fotbal Universitatea Craiova a venit în centrul municipiului în jurul orei 18.00, iar primele grupuri de studenţi au început să apară la ora 19.30.

Manifestanţii au plecat din Piaţa Prefecturii şi defilează cu steaguri şi pancarte pe strada Unirii din municipiu, având fluiere şi portavoci.

Protestatarii scandează lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, precum: "Ieşi afară javră ordinară", "Au venit stundeţii", "Bucureşti nu uita, Craiova e de partea ta", "Păcat, păcat de sângele vărsat".

"Ne-am săturat să trăim în această ţară. Noi, studenţii, după ce terminăm facultatea nu avem locuri de muncă, nimeni nu ne bagă în seamă, practic noi nu reprezetăm nimic pentru actualul guvern. Noi studenţii ne-am mobilizat pentru că nu mai suportăm să rămânem în această ţară", a spus preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti, Alin Stoica.

Protestatarii susţin că o parte dintre ei, imediat după manifestare, vor merge la Bucureşti.

Acţiuni de protest au loc miercuri, pentru a şasea zi consecutiv, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.

Protestele au fost declanşate săptămâna trecută, după demisia lui Raed Arafat, în semn de susţinere a fondatorului SMURD. Acţiunile de protest au continuat şi după decizia lui Raed Arafat de a reveni, începând de marţi, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Aproximativ 500 de persoane, majoritatea studenţi şi membri ai galeriei echipei de fotbal Universitatea Craiova, protestează, miercuri seară, în centrul municipiului, manifestanţii susţinând că după încheier

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 49 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°