În urma viscolului şi a căderilor de zăpadă din ultimele zile, stratul de zăpadă la Bâlea Lac şi Cota 2000 are 115 centimetri, pe alocuri, în zonele viscolite, fiind chiar mai mare. În zonele viscolite sunt deja formate plăci de vânt şi cornişe.
Riscul de avalanşă a fost clasificat de către Centrul Regional de Prognoză Meteo Transilvania-Sud, la gradul 4 pentru altitudini peste 1800 metri (limita climatului subpolar) si gradul 2 la altitudini inferioare acesteia.
Salvamontiștii apreciază că există o foarte mare probabilitate de declanşare a unor avalanşe de dimensiuni mari pe versanţii acoperiţi cu zăpadă abundentă, ceea ce poate duce la accidente fatale. Acest risc se va menţine şi în perioada următoare, pentru că zăpada căzută a fost viscolită, este de tip pulver, iar temperaturile foarte scazute nu vor asigura coeziunea între straturi.
În aceste condiţii, salvamontiștii nu recomandă încercarea de a parcurge poteca principală de creastă sau potecile de acces către creasta principala, iar în zonele înca accesibile, pentru parcurgerea potecilor este obligatoriu echipamentul de iarnă (colţari, pioleţi, beţe de schi, îmbrăcăminte de protecţie etc.).
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zone apropiate de golul alpin, este să nu incerce să urce in zonele nerecomandate şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formand 0SALVAMONT.
Comunicat de presă