Noua peliculă regizată de apreciatul Clint Eastwood aduce în atenţia publicului biografia unui personaj controversat: J. Edgar Hoover, responsabil pentru dezvoltarea FBI-ului.
Leonardo DiCaprio face un tur de forţă actoricesc prezentând viaţa infamului J. Edgar Hoover pe parcursul a aproape cinci decenii în lungmetrajul "J. Edgar", care are vineri premiera pe marile ecrane din România.
DiCaprio este deja cunoscut ca un actor plin de talent şi gamă de expresii, dar aici se întrece pe sine în ceea ce priveşte felul în care-l joacă pe mai mult decât rubicondul J. Edgar Hoover, prin 10 straturi de proteză "de îmbătrânire".
Astfel, interpretarea actorului, care i-a adus o nominalizare la Globurile de aur şi probabil îi va aduce şi una la Oscaruri, este fără îndoială punctul forte al peliculei regizate de Clint Eastwood, care, din păcate, nu duce lipsă de defecte.
Unul dintre punctele slabe este felul în care Eastwood şi scenaristul Dustin Lance Black (premiat cu Oscar în urmă cu câţiva ani, datorită textului pentru "Milk") abordează controversatul personaj de la conducerea Biroului Federal de Investigaţii (FBI).
Ei conturează un patriot idealist, care a evitat orice viciu şi s-a dedicat complet meseriei sale, încercând să scape ţara de "radicalişti şi bolşevici".
Şantaj al preşedinţilor SUA
Hoover a fost acolo la crearea FBI-ului şi l-a condus timp de aproape cinci decenii, cu ajutorul secretarei sale fidele (Naomi Watts) şi a adjunctului său (Armie Hammer, interpretul gemenilor Winklevoss din "Reţeaua de socializare").
Dar idealizarea portretului lui Hoover reuşeşte doar să aplatizeze personalitatea bărbatului care-i avea "la mână" pe toţi preşedinţii Statelor Unite, inclusiv John F. Kennedy, F. D. Roosevelt şi Richard Nixon, pe care-i şantaja cu abilitate pentru a rămâne în funcţie.
Chiar şi evenimentul care l-a ajutat