Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vom salva planeta de la foamete: algele, carnea artificială şi insectele ar putea reprezenta meniul ideal în 2050

Publicat in Adevarul, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Creşterea rapidă a populaţiei planetei până în 2050 îngrijorează oamenii de ştiinţă în privinţa înfometării care ar putea apărea. Până în 2050, 2,5 miliarde de oameni în plus vor locui pe Terra, iar soluţiile împotriva lipsei de alimente sunt puţine, dar inventive.

Acum 50 de ani, când populaţia era la jumătate, răspunsul la problemele alimentaţiei globale a fost „revoluţia verde" - o creştere masivă a folosirii seminţelor hibrid şi a fertilizatorilor chimicali. Într-adevăr, producţia de alimente a crescut de două ori, dar folosim de trei ori mai multă apă decât în 1970, scrie John Vidal pentru publicaţia „The Observer".

Câteva soluţii la îndemână ar putea reprezenta viitorul:

Algele

Algele ar putea înlocui combustibilii tradiţionali, mai ales pentru că poate rezista în condiţii vitrege. Plantele sunt simple şi pot să se dezvolte în ape poluate şi pe terenuri unde alte plante ar muri. Marile companii de transport aerian investesc în cercetarea acestei tehnologii. Cercetătorii spun că în condiţii ideale, o fermă de alge ar putea produce de la 160 la 315 tone de combustibil pe jumătate de hectar, în comparaţie cu 11 tone de biocombustibil pe bază de etanol. De asemenea, algele ar putea fi hrană pentru milioane de animale.

Deşi nu sunt foarte cunoscute în Europa, algele sunt folosite pe post de mâncare în Japonia şi China, dar acolo mai sunt utilizate şi ca hrană pentru animale şi îngrăşământ.

Carne din celule stem

Carnea artificială ar fi o altă soluţie împotriva foametei. Astfel, cercetătorii încearcă să creeze carne artificială din celule stem. Succesul în privinţa acestei tehnologii ar putea apărea din Marea Britanie sau Olanda, unde se studiază această tehnică. Hamburgerul artificial ar putea fi lansat anul viitor, dar problema este gustul. Pentru culoare şi gust, carnea are nevoie de sânge şi grăsime şi deşi celulele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°