Deşi în ultimele zile, tot mai puţini orădeni au participat la protestele stradale antiprezidenţiale, aceste manifestări nu se opresc.
Sindicatul Civic din Primăria Oradea a anunţat că organizează un miting antiguvernamental şi antiprezidenţial, joi, între orele 14-16, la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Civica, Gheorghe Bejan, motivaţia sindicaliştilor este scăderea dramatică a veniturilor salariale a angajaţilor din administraţia locală.
"În 2009 am suferit o scădere cu 25% a salariilor, dar nu am ieşit în stradă, pentru că ni s-a promis că austeritatea salarială va dura doar până la 31 decembrie 2009. Din ianuarie 2010, în loc să ne primim înapoi cele 25 de procente tăiate, ni s-au tăiat, la dispoziţia Curţii de Conturi, şi drepturile salariale negociate şi cuprinse în contractul colectiv de muncă, precum salariile de merit, al 13-lea salariu şi tichetele de vacanţă. Am ajuns, în prezent, ca peste 80% dintre angajaţii instituţiilor administraţiei locale din Oradea să aibă salarii pur şi simplu mizerabile, mai mici de 1.000 de lei", a spus Bejan.
La miting vor participa sindicalişti din Primăria Oradea, Administraţia Imobilară Oradea, Administraţia Socială Comunitară Oradea, Clubul Sportiv Municipal, Centrul de Zi şi Casa de Cultură a Municipiului Oradea. Organizatorii estimează că numărul participanţilor va fi de aproximativ 500 de persoane.
Organizatorii îndeamnă şi orădenii nemulţumiţi să se alăture protestului.
Deşi în ultimele zile, tot mai puţini orădeni au participat la protestele stradale antiprezidenţiale, aceste manifestări nu se opresc.
Sindicatul Civic din Primăria Oradea a anunţat că organizează un miting antiguvernamental şi antiprezidenţial, joi, între orele 14-16, la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.
Potrivit preşedintelui Sindicatului Civica, Ghe