Căsătoriile ar putea fi organizate şi în alte locuri decât primăriile, cum ar fi grădini botanice, muzee, parcuri, potrivit unui amendament la Legea privind actele de stare civilă depus la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.
Potrivit amendamentului, căsătoria se poate oficia în astfel de locuri dacă primarul aprobă o cerere în acest sens, care motivează solicitarea, şi dacă ofiţerul stării civile este disponibil, au decis, marţi, deputaţii jurişti, potrivit Mediafax.
Amendamentul care modifică astfel Legea 119/1996 privind actele de stare civilă a fost propus de deputatul PC Bogdan Ciucă.
"Eu am propus acest amendament la o iniţiativă a ministerului Administraţiei şi Internelor. Era vorba despre încheierea căsătoriilor la primărie, iar eu am propus ca, la cerere motivată, primarul să aprobe oficializarea căsătoriilor şi în alte locuri, cum ar fi grădinile botanice, parcuri, muzee, alte locuri pe care şi le doresc tinerii, şi nu neapărat sălile din primării", a precizat Ciucă pentru Mediafax.
Deputatul PC a spus că legea este valabilă pentru toate primăriile din toată ţara, dar că unele dintre acestea nu au condiţiile necesare, nu au săli special amenajate, fiind improprii desfăşurării unor evenimente fericite de acest fel.
Bogdan Ciucă a adăugat că cererea trebuie să fie rezonabilă, “deci să nu fie pe vârful blocului” şi ofiţerul stării civile să fie disponibil şi să poată merge acolo.
El a precizat că autoritatea este dată de persoana care oficializează căsătoria, respectiv ofiţerul stării civile, de tricolor şi de formula care se rosteşte la starea civilă, iar nu de locul în care procedura de stare civilă are loc.
Proiectul de lege astfel amendat va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, acest for fiind şi Camera decizională.