Dan McCafferty, solistul trupei Nazareth, trupă care va concerta mâine seară la Hard Rock Cafe din Bucureşti, a vorbit într-un interviu acordat „Adevărul“ despre muzica generaţiei sale, dar şi despre noile staruri din industria muzicală.
Dan McCafferty (65 de ani), solistul trupei Nazareth, le promite fanilor un concert din care nu vor lipsi hiturile „Love Hurts", „Dream On" şi „Hair of the Dog", „adică exact ce vrea lumea să asculte". Concertul face parte din turneul internaţional de promovare a celui de-al 22-lea album al rockerilor, „Big Dogz", lansat în aprilie 2011.
Una dintre legendele rock ale anilor '70, trupa Nazareth a obţinut succesul internaţional cu hitul „Love Hurts". Puţini ştiu că melodia fredonată de milioane de fani din întreaga lume a fost înregistrată prima oară de The Everly Brothers şi a devenit hit în interpretarea celor de la Nazareth. Cum îşi explică acest succes Dan McCafferty?
„Chiar nu ştiu. Cred că a fost prima baladă rock din anii '70, pe atunci nu se prea făceau balade rock. Şi cred că oamenilor le-a plăcut pentru că era ceva diferit faţă de ce ascultaseră până atunci", a declarat solistul pentru „Adevărul".Referitor la single-urile de pe noul album, „Big Dogz", Dan McCafferty şi-a adus aminte şi de o poveste amuzantă, legată de piesa „The Toast", creaţia lui Lee Agnew, bateristul formaţiei.
„Am susţinut multe concerte în Rusia, iar oamenii de acolo sunt foarte generoşi. Când terminăm concertele, suntem invitaţi la cină, unde există fel de fel de discursuri. Chestia e că se ţin foarte multe toasturi şi trebuie să te ridici mereu. Cântecul a fost inspirat din toate acestea. Asta e experienţa rusească", declară Dan McCafferty.
Când vine vorba de muzica actuală, cântăreţul mărturiseşte că este la curent şi cu artiştii tineri, de succes, dar ascultă în continuare muzică veche. „Ascult muzica actu