Am copilărit în acest sat de cîmpie. Îi ştiu obiceiurile, mirosurile şi rostul. În momente de nostalgie, caut pe străzi şi prin curţi lucruri mărunte, pe care le-am interiorizat: mirosul de mămăligă arsă, de rufe fierte în leşie, de zarzăre sau de must. De iarbă cosită.
Mi-e dor de imaginea fumului ce iese pe coşuri, de uliţe pline de ceaţă şi de sănii.
Astăzi, casele nu mai au hornuri şi ferestre cu tocuri de lemn văruit. Şi nu mă mai privesc ghiduşe de după uluci. Mă sfidează de la ultimul etaj, mă înfruntă mîndre de după suliţe de fier negru, forjat. Multe nu au hornuri. Moşii de plastic stau spînzuraţi la balcoane privind curţile pustii. Nici ţipenie de om, nici muget sau măcănit. Linişte şi beton perfect lustruit şi luminat de becuri şi beculeţe. Vara, peticele de gazon dintre betoane sînt udate, periate şi frezate cu aceeaşi dăruire cu care bunica mea îşi uda grădina de legume. Picior de copil desculţ nu calcă pe gazon cu neobrăzarea noastră pe troscotul de altădată. Doar piscinele de plastic au voie la bătătorit gazon. Căruţele decorative au rămas şi iarna afară. La fel, leagănul şi băncile, foişorul şi BMW-ul.
Intru într-una din vile. Interiorul nu-mi aminteşte de nimic din trecutul rural. Parchetul lustruit, canapelele de piele albă, scara interioară cu balustrade alunecoase. Bucătăria s-a adaptat cerinţelor de confort şi prosperitate. Nici o oală nu mai fierbe, nici un miros de sarmale nesănătoase nu mă îndeamnă la excese culinare. Din plita electrică doi somoni uriaşi aşteaptă să-mi dea acizii omega pentru sănătate. Lîngă ei, nişte chestii lucitoare comandate de fiica gazdei după vizionarea unei emisiuni de la Paprika Tv. Chestiile lucitoare sînt creveţi. Mai e nevoie să vă spun că nimeni nu prea a ştiut cum să prepare toate aceste bunătăţi? Creveţii erau fierţi, şi atît. Iar somonii făcuseră o baie în chili, ceea ce le schimbase gus
