Mă întorc acasă după ce am văzut filmul Ostrov. În autobuz, un bărbat cu voce stridentă strigă: „Popor de laşi, ce faceţi? Staţi să vă calce în picioare?!... Veniţi cu mine!... Care vine cu mine să se bată cu jandarmii?!... Vă e frică să vă apăraţi drepturile... popor de curve“. Ajungem la Universitate... A început revoluţia anti-Băsescu. Se strigă „Jos dictatorul! Jos guvernul!“. De multe ori m-am înflăcărat cu gîndul la Piaţa Universităţii şi la evenimentele din 13-15 iunie. Aş fi vrut să nu fi fost atît de mic atunci, să fiu şi eu alături de acei tineri care au luptat pentru libertate, pentru drepturile lor şi, cel mai important, pentru ceva în care au crezut, şi anume: că regimul comunist nu trebuie să se mai repete niciodată.
După 12 ani, Piaţa Universităţii se umple din nou, dar lucrurile s-au schimbat, chiar dacă unele revendicări par să fie aceleaşi. După anul Primăverii arabe, românii au redescoperit şi ei protestul, dar diferenţele dintre revoluţiile din Egipt, Tunisia şi protestele din România sînt semnificative.
România nu este o dictatură, aşa cum strigă disperat ciutacii, democraţia n-a dispărut, ba chiar este vizibilă, cu toate limitele ei. Actualul protest este îndreptat nu doar împotriva lui Băsescu şi a actualei puteri, ci a întregului sistem politic, electoral, împotriva bubelor justiţiei, a corupţiei exasperante la toate nivelurile şi, în final, împotriva laxităţii controlului guvernaţilor asupra guvernanţilor. Toate tare ale democraţiei. De aceea este necesar să regîndim puţin actualele proteste şi ideile vehiculate pe marginea lor.
DE ACELASI AUTOR Criza emoţională globalăBăsescu este dictator. Fals. Asta e propaganda agasantă, din ultimii ani, a PSD, PNL şi a Antenelor. Nu-l poţi compara, cu toate „bubele“ lui evidente, de tot felul, cu regimurile autoritare ale lui Mubarak sau Ben Ali, care nu permiteau contestare şi au r
