Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1001 de nopţi » Federer is gone, Nadal merge în finala Australian Open

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 26 ianuarie 2012 ·

Spaniolul Rafael Nadal a cîştigat semifinala disputată în compania adversarului său tradiţional, Roger Federer, scor 7/6 (5), 2/6, 6/7 (5), 4/6. A fost primul meci dintre cei doi, după 7 ani de rivalitate în turneele de Grand Slam, cînd niciunul dintre ei nu era lider mondial

Există poveşti nemuritoare. Cu zmei, faună vorbitoare şi cavaleri mărinimoşi. Epopei pline de suspans în care creaturi monstruoase se opun îngerilor şi pălărieri nebuni sfidează reginele de inimă neagră, poeme în care timpul se opreşte, iar binele e degustat pînă la adînci bătrîneţi. Cu voia dumneavoastră, înghesuim orice meci de Grand Slam dintre Roger Federer şi Rafael Nadal în aceeaşi categorie.

Totul a început pe soare. 21 de grade Celsius, miros de ocean şi nucă de cocos, 15.000 de oameni coloraţi în steagurile străine ale Elveţiei şi Spaniei, chiar de ziua naţională a Australiei. Roger Federer îmbrăcat sumbru, cu o bluziţă gri încheiată peste tricoul roşu cu dungi negre, încruntat şi gînditor. De cealaltă parte, un Rafael Nadal costumat bicolor, pregătit de un turnir pe care l-a cîştigat în 16 dintre ultimele 25 de întîlniri, zigzagînd ameninţător. Cadru larg pe mingi catapultate relaxat deasupra plasei, cu cîteva minute înainte de startul furtunii, în murmurul nerăbdător al tribunelor. Şi a început.

Capitolul 1. Federer a survolat primele 3 gameuri, a pleznit cîteva servicii şi lovituri de dreapta prin faţa împietrită a spaniolului, a arborat acel joc magnific, de Clark Kent care nu-şi poartă niciodată ochelarii, iar primul set părea să poarte semnalmentele unei cine lipsite de romantism. Dar Rafael a rămas un om al Renaşterii. Dirijat de privirea cazonă a unchiului Toni, spaniolul a scos din pălărie acele forehanduri imense, legate de rachetă, care i-au furat lui Federer şapte trofee de Grand Slam, a forţat adîncimea punctelor şi ezitările lui Roger, du

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 29 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°