Fostul campion mondial de karate tradiţional Pavel Vancea, fost antrenor secund al naţionalei de karate tradiţional şi preşedinte al clubului UAMT Universitatea Agora Oradea, a murit, vineri, el fiind găsit spânzurat în fântâna din curtea locuinţei sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Corpul neînsufleţit al lui Pavel Vancea a fost găsit, vineri, de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana".
"Astăzi (vineri - n.r.), în jurul orei 10.00, am fost solicitaţi sa intervenim pentru scoaterea unui corp neînsufleţit dintr-o fântână din localitatea Săldăbagiu de Munte", a declarat locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana".
La faţa locului a mers o echipă de criminalişti ai Poliţiei Bihor, care fac cercetări şi care au confirmat că victima este cunoscutul sportiv şi antrenor orădean.
Potrivit unor surse judiciare, nu se pune problema unui omor, poliţiştii găsind şi un bilet despre care se presupune că a fost lăsat de fostul sportiv înainte să se sinucidă.
Bărbatul s-a spânzurat cu o funie pe care a legat-o de roata de la fântână.
Directorul Clubului Sportiv "Crişul" Oradea, Ionel Bungău, consideră moartea sportivului o "mare pierdere pentru sportul bihorean".
"E ultimul om la care mă aşteptam să apeleze la un asemenea gest. Sunt consternat. Îl respectam şi de multe ori l-am dat exemplu la evenimentele publice. Era un copil cu suflet bun, optimist, dădea încredere şi celor din jur, nu ştiu ce a putut să-l ducă la acest gest extrem. Dar, ca şi sportiv, indiferent care ar fi fost problemele, nu ar fi trebuit să apeleze la aşa ceva. Pierdem un coleg şi un om respectat de toată lumea, un sportiv şi antrenor model pentru elevii săi", a declarat Ionel Bungău, directorul CS "Crişul" Oradea.
Pavel Vancea avea 47 de ani, era căsătorit şi avea d