Dionisie Afloroaiei Nici bine nu e pomenit numele noii societati prestatoare de servicii de canalizare si apa potabila, Prest Serv Apa (PSA), ca imediat se aprind discutiile. La fel s-a petrecut si in sedinta Comisiei juridice de ieri. Consilierul local Dionisie Afloroaiei l-a atacat in public pe directorul general de la PSA Pascani, precizand ca, de cand se afla la conducerea unitatii, nu a facut absolut nimic pentru stoparea sau macar micsorarea pierderilor. „Nu am reusit niciodata sa inteleg cum functionati. Pierderi aveti peste 60%, iar datorii neincasate, care s-au si prescris, sunt in proportie de 50%. Eu cred ca problema dumneavoastra nu consta in pierderi la conducte, ca sunt vechi si asa mai departe, ci consta in dumneavoastra. De 33 ani sunteti la conducerea acestei Directii si nu ati facut decat sa va plangeti si sa persistati in pierderi. Nu ati facut nimic sa schimbati si sa remediati problema”, s-a adresat consilierul independent, Dionisie Afloroaiei.
Ioan Prisecaru, directorul general de la PSA, s-a aparat spunand ca pretul pe metru cub de apa a ramas acelasi, neschimbat, de cativa ani incoace. „Creste inflatia, cresc preturile peste tot si noi functionam in continuare la acelasi pret. Oriunde mergeti veti vedea ca preturile au crescut la apa. Numai la Pascani nu se poate. Atunci, de unde sa mai facem investitii si la reteaua de distributii ca sa scapam de aceste pierderi? Este usor de discutat si aruncat vina”, a precizat Ioan Prisecaru, directorul general Prest Serv Apa Pascani.
De precizat faptul ca, in ultima perioada, s-a discutat din ce in ce mai mult despre demiterea lui Prisecaru. Unul dintre cei mai inversunati contestatari ai acestuia a ramas Leonard Rusu, consilier PD-L. Pe parcurs insa, s-au alaturat tot mai multe voci din plen.
Dionisie Afloroaiei Nici bine nu e pomenit numele noii societati