Iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate de această ţară şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist.
Au fost numiţi "viermi", "o mahala ineptă şi violentă" sau "ciumpalaci", dar sute dintre ei, exasperaţi de măsurile de austeritate, de incompetenţa politică şi absenţa consultării publice în privinţa legilor, încă ies pe străzile îngheţate din Bucureşti şi din alte oraşe româneşti pentru a le cere preşedintelui şi Guvernului să demisioneze, afirmă comentariul săptămânalului britanic.
"Acum este iarna nemulţumirii noastre - Suckerspeare", scrie pe un banner în Piaţa Universităţii din Bucureşti, aceeaşi în care protestatarii anticomunişti au fost bătuţi şi ucişi la începutul anilor 1990 în timpul confruntărilor cu minerii controlaţi de Guvern. Acum cererile sunt mult mai diverse: nu exploatării gazelor de şist şi a minereurilor de aur cu cianuri, da revenirii la monarhie, la pensii la mai mari, la taxe mai mici şi mai multe piste pentru biciclete.
Alţii le cer pur şi simplu politicienilor să îi respecte. Iar după două săptămâni de proteste, se pare că politicienii au început să asculte sau cel puţin să găsească ţapi ispăşitori, scrie publicaţia britanică, referindu-se la demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi şi la demisia lui Iulia Urban, care au insultat protestatarii.
Miercuri, preşedintele Traian Băsescu a rupt în cele din urmă tăcerea cu un discurs televizat, în care a recunoscut că s-a produs o "ruptură" între el şi o parte din populaţie. El a afirmat că austeritatea a fost necesară pentru a restabili sănătatea economică a României şi s-a plâns că este "nedrept" să fie numit "dictator", aşa cum au făcut unii protestatari.
Între timp, o