Ion Hârtopanu, de 26 de ani, tânărul care a înjunghiat mai mulţi agenţi de pază în Mater Pub, duminică în jurul orei 2.00, este internat la Spitalul de Neurochirurgie. El este păzit de trei poliţişti.
Ora 12.12: Unul dintre primele scandaluri din Iaşi în care au fost implicaţi membri ai lumii interlope a avut loc la începutul lanului 2009. Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi Dan Marius Mancaş ar fi încercat în seara de 16 spre 17 ianuarie să-şi regleze conturile cu Cătălin Costea, zis Băcăuanu, cercetat şi el în stare de libertate pentru tulburarea liniştii publice. Deşi în clubul Skin, unde a avut loc altercaţia, erau prezente multe persoane, Gheorghe Rusu a scos două pistoale cu bile de cauciuc şi a început să tragă în Costea.
EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)
La rândul lui, Marius Mancaş a pulverizat înspre Costea cu un spray lacrimogen. Gloanţele de cauciuc l-au atins pe Marius Şeremet, un tânăr aflat în zonă, care a ajuns la Spitalul de Urgenţe împuşcat în braţul drept. După ce i-au fost acordate îngrijirile medicale, acesta a plecat acasă.
Cei doi interlopi au fost duşi cu cătuşe la mâini la Tribunal, unde judecătorii au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Ora 11.30: Hârtopenii se numără, alături de Corduneni, Gologani, membrii familiei Tănase, Doru Plugaru sau Bibi Nechita, printre grupările infracţionale care acţionează în Iaşi. Interlopii şi-au împărţit zonele de influenţă pe cartiere şi acţionează pe teritorii foarte bine delimitate.
Surse din rândul anchetatorilor spun că grupările interlope din Iaşi şi-au trecut în palmares trafic de droguri, de persoane sau migranţi, tâlhării, şantaje, incendieri la comandă, furturi la pont sau au coordonat reţele de cerşetori şi de hoţi.
Sursele judiciare care monitorizează activitatea grupurilor infracţionale susţ