Preşedintele Rusiei, Medvedev, a fost întrebat de un student la jurnalism dacă, în cazul unei revoluţii, ar fi pregătit să-şi asume responsabilităţile şi să accepte curajos pedeapsa cu moartea. Luat pe nepregătite, Medvedev a scăldat-o, nu se pune problema unor asemenea evenimente, dar a aruncat un răspuns de convenienţă, ca principiu, zicând că nu-i e frică de nimic. Îndârjit, studentul o ţinea aţă, voia să ştie exact dacă preşedintele e pregătit să moară pentru idealurile sale.
În împrejurări dramatice, ruşii au nevoie de certitudini. Şi fiindcă se aşternuse tăcerea, momentul era uşor penibil, studentul nu ceda şi era hotărât să moară cu întrebarea în gât, Medvedev s-a simţit obligat să formuleze limpede, „sunt pregătit să mor pentru idealurile mele”. A zis-o. Ideea e profitabilă. Adeseori, sacrificiul conducătorilor, în numele unui ideal, dă vigoare idealurilor naţionale şi forţă mulţimii.
Şi la Cotroceni, sacrificiul pentru un ideal poate fi miezul unei întrebări de asemenea anvergură. În politică nu încap sentimentele, şi totuşi una dintre vocile din Piaţă se adresa preşedintelui astfel „domnule preşedinte, te înecăm în iubire, o să te iubim atât de mult, că n-o să mai rezişti”. Altfel formulat, dar la doi paşi de întrebarea studentului rus. Deci. Fiindcă nucleul dur al protestelor din Piaţă nu se dă dus nici la minus 20 de grade, ce ar răspunde Băsescu în locul lui Medvedev? Ar fi pregătit pentru o condamnare? Ar fi în stare să-şi dea viaţa pentru idealurile sale? Datele din istoria recentă ne-ar duce mai degrabă către o tranzacţie salvatoare, tipic românească: un botez, o masă la Cireşica sau suptul la marele licurici Stalin.
Se aranjează. Numai tâmpiţii trec în adormire pentru principii sau idealuri, care oricum sunt veşnice. După ticăloşia făcută regelui, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, dădea o explicaţie valabilă poate
