PNL a anunţat că se alătură iniţiativei PSD privind greva parlamentară, deputaţii şi senatorii celor două formaţiuni de opoziţie urmând să nu mai participe la lucrările Legislativului decât în cazuri excepţionale, cum ar fi votul asupra unei eventuale moţiuni de cenzură.
Parlamentarii USL de Constanţa au înţeles fiecare altceva din fotoliul de acasă şi speră că se vor dumiri pe 1 februarie cu ocazia debutului noii sesiuni parlamentare.
Antonella Marinescu: „Mergem în Parlament, dar nu votăm"
Antonella Marinescu, deputat PSD, spune că împreună cu colegii săi vor rămâne cu ochii pe reprezentanţii puterii, însă nu vor participa la vot şi nici nu vor ridica indemnizaţia, „ca să nu se comenteze că vrem să cheltuim aiurea banii statului".
„Cu siguranţă că miercuri vom primi mai multe informaţii, când se vor reuni grupurile parlamentare. Deocamdată, din ce am înţeles, greva parlamentară nu presupune să stăm acasă. Vom merge atât în comisii, cât şi în plen, dar nu vom vota. În schimb, vom rămâne vigilenţi să nu cumva să se introducă cine ştie ce proiect pe vreo listă suplimentară, cum s-a încercat cu Legea Turismului. Cred că există mai multe forme de grevă parlamentară şi, până nu discut cu liderul de grup, nu-mi pot da cu presupusul. Cert este că nu-mi voi încasa indemnizaţia pe perioada grevei, asta înseamnă 4.200 de lei, la care renunţ pentru că nu vreau să fiu acuzată că tai frunză la câini pe banii statului", spune Marinescu.
Mihai Lupu: „Probabil vom lucra mai mult în colegii"
Nici liberalii nu au înţeles foarte exact cu ce se va mânca greva parlamentară. Deputatul liberal Mihai Lupu spune că, în orice caz, se va prezenta pe 1 februarie la grupul parlamentar PNL şi, în funcţie de decizia comună a grupului, îşi va organiza activitatea ulterioară. „Probabil că vom lucra mai mult în colegii şi vom fi prezenţi în comisii sau în plen în