Se săvârşeşte ianuarie, iar zeul Ianus se uită din prag la luna închinată lui, urmând să vegheze de acum înainte doar calendele, adică prima zi a fiecărei luni din an. Zeu al tuturor începuturilor şi tată al zilei răsăritoare (Matutinus Pater), Ianus era invocat de romani în fiecare zi, alături de zeii casei: Penaţi, Lari, Mani, Genii. Capul fa­miliei („Pater familias”) avea atribuţiunile unui preot, le aducea ofrande ce constau în vin, pâine şi fructe, menţinea viu focul în vatră, îi invoca, înălţându-le rugi în faţa altarului (larariu), a cărei existenţă era obligatorie în fiecare casă. Era locul în care, în ajunul căsătoriei, tinerele fete îşi depuneau păpuşile, oferindu-le zeilor inocenţa copilăriei lor.

Istoricii au demonstrat faptul că vechea religie a romanilor era tributară familiei şi cultului strămoşilor, însă, intrând în contact cu zeităţile popoarelor cucerite, panteonul lor s-a îmbogăţit şi diversificat cu noi divinităţi. Chiar şi în aceste condiţii, cultele private („sacra privata”) au rămas la fel de importante ca acelea ale cetăţii („sacra popularia”), iar „fiecare tată de familie a fost ca un rege, preot la vatra lui”. Ziua de 31 ianuarie era pe deplin consacrată acestor zeităţi ale căminului, iar sărbătoarea lor a fost cioplită cu litere veşnice de piatră în Calendarul roman: Penetralia.

„Penaţii se îngrijau de binele casei şi al familiei, se bucurau sau se întristau cu toţii, precum familia sporea sau decădea, sau era în bună înţelegere sau discordie; ei se grijeau de posesiunea casei şi o păzeau. Ei dădeau dorul de casă, celui îndepărtat îi aducea aminte de părinţi; cine pleca de acasă se ruga de penaţi pentru reîntoarcere norocoasă şi, când se întorcea, îşi punea bâta şi armele lângă icoanele lor.” (At. M. Marienescu).

Fiind considerate divinităţi protectoare ale casei şi familiei, între lari, penaţi, mani şi genii au existat