Apple a devenit cel de-al treilea producător de telefoane mobile din lume, după un ultim trimestru al anului 2011 impresionant. Datele International Data Corporation arată că Nokia şi Samsung rămân primele două.
Conform IDC, Apple a vândut 37 de milioane de telefoane în trimestrul patru al lui 2011, având 8,7% din piaţa totală a telefoanelor mobile, indiferent dacă vorbim de smartphone-uri sau nu.
Finlandezii de la Nokia sunt în continuare avantajaţi de vânzările telefoanelor ieftine şi rezistente, deţinând 26,6% cotă de piaţă, urmaţi de Samsung cu 22,8%.
Lg Electronics s-a clasat pe locul patru, urmată îndeaproape de chinezii de la ZTE. Aceste companii au avut 4,1 şi 4% cotă de piaţă.
La nivelul întregului an 2011, Nokia are o cotă de piaţă de 27%, Samsung a ajuns la 21,3%, Apple are abia 6%, iar LG şi ZTE au 5,7%, respectiv 4,3%.
Apple, marea performeră
Cifrele pot minţi. Chiar dacă Nokia rămâne pe primul loc, finlandezii sunt într-o continuă scădere, ratând startul cursei smartphone-urilor. În afară de prestigiu, aceste terminale aduc cei mai mulţi bani. Analiştii se aşteaptă ca la finalul lui 2012 Samsung să preia şefia. Sud-coreenii au avut o creştere de aproximativ 17% în 2011.
Dar Apple rămâne marea performeră a anului. În clasamentul smartphone-urilor , californienii au fost primii în trimestrul doi şi patru, înregistrând o creştere totală de 96,2%.
IDC spune că 2011 a fost un an foarte bun pentru telefoanele mobile, piaţa acestora crescând cu 11%. Cu toate acestea, în 2010 creşterea a fost de peste 18%.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI