Mihai Razvan Ungureanu a fost desemnat premier de catre presedintele Traian Basescu, luni seara, dupa consultari cu partidele politice, in urma demisiei de dimineata a lui Emil Boc.
Basescu a spus ca principala sarcina a acestuia va fi trecerea la un program de restabilire a prosperitatii pentru romani, dar si de creare de locuri de munca.
Presedintele i-a multumit public fostului premier, Emil Boc, pentru modul cum s-a comportat cat timp a ocupat functia de sef al Guvernului.
La randul sau, Mihai Razvan Ungureanu a declarat ca are experienta modernizarii a doua institutii pe care le-a condus, MAE si SIE, ca e un om de dreapta si ca reformele vor continua.
Ziare.com a prezentat declaratiile presedintelui Traian Basescu, in formatLIVE TEXT.
"In cursul zilei de azi am avut consultari cu toate partidele parlamentare. As vrea sa fac urmatoarea precizare - inca din luna decembrie am avut discutii cu Emil Boc cu privire la depunerea mandatului. Decizia, amanata din motive de interes national.
In primul rand, s-a constatat ca ar fi greu sa avem o majoritate parlamentara sigura, apoi am avut vacanta parlamentara si obiectivul a fost trecerea misiunii FMI. Era extrem de important sa se faca aceasta evaluare.
Odata terminata misiunea de evaluare, am trecut si la aceasta operatiune fireasca intr-un moment de criza.
Vreau sa intelegeti un lucru fundamental - orice instabilitate genereaza dificultati in finantarea statului roman pe 2 aspecte - unul e legat de refinantarile creditelor, al doilea, de deficitul acestui an.
Conform legislatiei in vigoare si Constitutiei, de la caderea primului guvern pot fi organizate alegeri anticipate in 5 luni.
Optiunea mea, instalarea imediata a unui nou guvern. A fost convenita desemnarea domnului Mihai Razvan Ungureanu.
@