Anunţul preşedintelui Băsescu că în prezent ne încălzim cu gaz rusesc, ca şi cel al UE că livrările Gazprom au scăzut şi cu 30% subliniază dramatic cât de dependentă este Europa de gazul rusesc. Dar veştile rele nu se opresc aici: proiectul gazoductului Nabucco, susţinut de UE, inclusiv România, se apropie de colaps. Ţara noastră păstrează totuşi câteva alternative, date inclusiv de drepturile de exploatare a unei părţi dintr-un câmp gazeifer din Marea Caspică.
Cel mai mare defect de design al Nabucco a fost faptul că din acţionariat lipseşte o companie producătoare, care să asigure că gazoductul va fi alimentat cu gaz. Din cei şase acţionari curenţi - companii naţionale din Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria plus germanii de la RWE - nici unul nu are acces la producţie. Câmpul Shah Deniz din Azerbaidjan, de unde Nabucco plănuia să aducă gaz în Europa, este deţinut şi dezvoltat de un consorţiu condus de British Petroloeum şi de compania azeră SOCAR. Astfel că prima lovitură mortală a fost dată Nabucco în octombrie, când British Petroleum a anunţat un proiect alternativ.
Totuşi, România nu este total scoasă din jocul gazului caspic. Ţara noastră deţine, prin Romgaz, dreptul de exploatare asupra 10% dintr-un al doilea câmp gazeifer din Marea Caspică, Shah Deniz2, şi depinde de autorităţile de la Bucureşti să valorifice la maximum aceste drepturi. Ministerul Economiei ne-a confirmat că se poartă negocieri, dar nu a putut da detalii asupra naturii şi rezultatelor acestora.
Prima lovitură: South East Europe Pipeline (SEEP)
Varianta propusă de BP urmează acelaşi traseu ca Nabucco-Azerbaidjan-Turcia-Bulgaria-România-Austria-Germania, dar are două avantaje insurmontabile: are asigurată alimentarea cu gaz la o capacitate de 10 miliarde de metri cubi (faţă de 31 miliarde metri cubi, cât este prevăzută pentru Nabucco) şi este mai ieftin
