Discursul ținut de Victor Ponta în Parlament l-a făcut să crească în ochii democrat-liberalilor, iar unii dintre chiar l-au apludat. \"O schimbare interesantă\", \"un discurs echilibrat\", \"dovadă de maturitate\", au fost laudele primite de Ponta de la cei care, până mai ieri îi erau adversari.
"O schimbare de registru foarte interesantă. Nu se poate spune că a fost una apropiată de Putere, dar a schimbat tipicul, de asta a şi fost ascultat cu atenţie. Cred că, în general, discursurile mai puţin polemice şi personale sunt mai repede receptate decât fostele discursuri care erau greu de acceptat", a declarat senatorul PDL, Radu Berceanu, care a recunoscut că, la început, a crezut că Ponta folosește o metodă des folosită, aceea de a începe discursul cu un anumit ton, iar poi să începi să strigi "hoții, bandiții!".
"Nu a făcut lucrul acesta şi cred că e un moment interesant de urmărit în continuare", a mai spus Berceanu.
"Mă gândesc ce părere are Antonescu"
Și vicepreşedintele PDL Elena Udrea a caracterizat drept "echilibrat" discursul pe care liderul social-democrat Victor Ponta l-a susţinut în plenul reunit al Parlamentului.
"A fost un discurs echilibrat. Mă gândesc oare ce părere are domnul Antonescu despre discursul domnului Ponta", s-a întrebat retoric Udrea.
"Dovadă de maturitate"
Chiar și fostul ministrul de Interne, Traian Igaş, a spus că prin discursul său Victor Ponta a dat dovadă de maturitate.
"Sigur, colegii liberali înţeleg că sunt supăraţi pe Victor Ponta în momentul de faţă, dar eu cred că sunt oameni politici care au înţeles că trebuie schimbat ceva în această ţară şi trebuie schimbat discursul politic în primul rînd ", a spus Igaş.
El a subliniat că Victor Ponta nu se poate apropia acum de Putere, dar în discursul său din Parlament a dat dovadă de maturitate,