La Criţ ajungi dacă, în drumul dinspre Rupea şi Sighişoara, faci la stînga, atras de adunătura de acoperişuri ţuguiate şi de turla bisericii aflate pe un deal, care se vede de departe, din orice direcţie vii.
Pînă la biserică, satul îţi poate părea pustiu. Multe clădiri păstrează urmele picturilor specifice caselor tradiţionale săseşti, cu modele cîndva colorate, astăzi şterse. Sînt asemenea caselor pe care încearcă să le salveze sau să le repare Fundaţia Mihai Eminescu Trust, înfiinţată de Prinţul Charles. Însuşi Prinţul a trecut prin sat în urmă cu vreo patru ani. Fundaţia a cumpărat o casă la Criţ şi a încercat să repare alte cîteva.
Chiar şi aşa, imaginea satului – aflat la doar un kilometru de drumul naţional – pare, cum spuneam, de sat pustiu. Unele case sînt în ruină, altele – părăsite. În total, 232 de case, în care nu trăiesc mai mult de 500 de oameni. Unii sînt plecaţi să muncească în altă parte, în special în Ungaria şi Germania, iar familiile de saşi care au mai rămas pot fi numărate pe degetele de la o mînă.
Curta Maria, poştăriţa satului în ultimii 24 de ani, îmi spune că la începutul anilor ’90 în sat erau 80 de abonamente la Deutsche Zeitung. Acum, sînt doar 3.
Drumurile sînt acoperite cu pămînt. Doar în centru, unde se află cîrciuma şi magazinul sătesc, Primăria de la Buneşti a turnat vreo două basculante de pietriş, alb şi mărunţit, de pe care se ridică un nor de praf cînd trece vreo maşină. Din centru pleacă şi drumul care urcă la Biserica Evanghelică.
DE ACELASI AUTOR Vieţuitorul muntelui La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare În faţa şi în spatele calculatorului Cinematograful din insulăCurtea bisericii e plină de meri pitici, cocoşaţi de fructe coapte. Cîţiva meşteri stau cocoţaţi pe schele. La biserică se fac reparaţii după mai bine de 100 de ani. De-altfel, la ultima reparaţie serioasă, în actele biseri
