ETF-urile (Exchange Trading Fund) sunt nişte instrumente de investiţii a căror popularitate a explodat în ultimii ani atât în rândul investitorilor sofisticaţi, cât şi al celor mai puţin cunoscători ai pieţelor financiare, datorită uşurinţei în utilizarea lor şi costurilor mici de tranzacţionare pe care le implică şi care tind să înlocuiască industria fondurilor mutuale la nivel internaţional.

Spre exemplu, anul trecut pe plan mondial, EFT-urile au atras sume noi de bani de la investitori în valoare de 164 miliarde de dolari, cât PIB-ul României, şi au atins 1.490 miliarde de dolari. În SUA banii pe care investitorii i-au plasat anul trecut în ETF-uri au depăşit de trei ori valoarea investiţiilor în fonduri mutuale din aceeaşi perioadă, iar la nivel european ETF-urile au întrecut fondurile mutuale cu o cifră de 2,2 ori mai mare.

În România toată industria fondurilor mutuale se ridică la 2,1 mld. dolari, iar investiţiile în ETF-uri sunt practic inexistente. Din aceste cifre este foarte uşor să tragem concluzia că ETF-urile ar putea avea un potenţial de dezvoltare în România chiar mai mare decât industria fondurilor mutuale, însă de-abia recent au fost făcuţi primii paşi în vederea introducerii acestor instrumente pe piaţa autohtonă.

În luna august a anului trecut Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a modificat Codul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pentru a permite ETF-urilor, care sunt în sine fonduri deschise de investiţii tranzacţionate, să se listeze la Bucureşti. În prezent grupurile bancare au mână liberă să aducă ETF-uri pe bursa din România. Dar de ce am avea nevoie de încă un instrument pe care cei mai mulţi investitori de la bursă nici nu ştiu să-l pronunţe corect?

Dacă în momentul de faţă un investitor român doreşte să plaseze bani în petrol spre exemplu, intuind o apreciere a cotaţiei pe termen lung sau pur şi simp