EVZ a testat cel mai ieftin robot care aspiră singur prin casă. Costă 880 de lei, mişună prin cameră cel puţin o oră şi se încarcă singur.
Se rupe blestemul aspiratului zilnic şi dispare chinul care te obliga să stai vreo 10 minute întins pe canapea pentru a-ţi îndrepta spatele.
Roboţeii care aspiră singuri, mari cam cât o farufurie pentru pizza şi înalţi cât o plăcintă bine crescută au început să-i cucerească şi pe români.
L-am luat la teste pe cel mai ieftin, 880 de lei şi cel mai recent lansat, Ai- BOT RC 530A, de la Genius.
După ce a stat aproximativ o oră la încărcat, l-am pus la treabă. A pornit de la staţia de încărcare pe mochetă. Prima dată o ia bezmetic prin cameră pentru a-şi face harta încăperii. A doua oară merge pe acelaşi traseu.
L-am pus pe birou
În faţa lui am aruncat un pumn de firimituri să vedem dacă le aspiră. A reuşit, însă, după ce a făcut mai multe ture prin zonă, semn că, o dată la două săptămâni, trebuie să dai mai serios cu un aspirator clasic, de mare putere.
E cu mult mai silenţios decât un aspirator normal. Te poţi uita lejer la un film sau la televizor, fără să fii deranjat de zgomotul aspiratorului. Producătorii spun că robotul evită scările şi nu pică.
Noi l-am urcat pe birou. Prima reacţie, instinctuală, e să-l opreşti când se apropie de margine, însă după ce vezi că se opreşte de fiecare dată atunci când ajunge la muchie, te linişteşti şi-l laşi să-şi facă treaba.
De altfel, printre piesele de mobilier a navigat destul de bine şi nu s-a izbit. Insistând un pic, timp de o oră a aspirat fără oprire, păr, bucăţele mici de hârtie, firimituri şi scame.
Când început să rămână fără baterie, AiBOT a plecat direct către staţia de andocare, singură, fără să-i dai vreo comandă suplimentară. De setat e simplu.
Lângă butonul de pornire sunt patru tase pe care apeşi, în funcţie de ce ai