Vicisitudinile l-au forţat să-şi reprime vocaţia europeană, s-o ţină dosită strategic în anii juneţii de la Moscova. Sau ai opresiunii ceauşiste, când era silit să arunce cerculeţe cu Dictatorul şi Sinistra sa soţie.
Dar, undeva, acolo în adâncuri, vocaţia clocotea. Şi a ţâşnit triumfătoare pe 22 decembrie, când omul european a căscat gura să vorbească ţării. Strălucitor: "Ei doar au întinat nobilele idealuri ale comunismului!"
De-atunci, Iliescu a plouat peste noi cu giuvaericale europene: mineriadele, Târgu Mureşul, cursele cu Regele, apelul către judecători să nu dea casele înapoi proprietarilor. Ne-a umplut de binecuvântare europeană.
Pe Catherine Lalumière a fermecat-o din prima cu "Lio Consei dio Liorop". Analele (nici o aluzie la alt european, Antonescu!) nu vor putea omite istorica proclamaţie "ză dacs are coming from ză tracs!"
Odată cu vârsta, europenismul lui Iliescu nu s-a pleoştit. Viguros, ţinut sus cu Ginseng din ţara lui Mao, el încă face victime. Preşedintele de oroare al PSD a profitat de zilele în care gerul l-a ţinut în casă şi a cugetat. După care a emis părerea că nu trebuie să ne grăbim cu Tratatul fiscal european. Că mai trebuie să reflectăm, să nu ne aruncăm cu capul înainte într-o "aventură la care se angrenează nişte oameni fără să priceapă".
Ca de obicei, Bătrânul are dreptate: nu e bine să te repezi! Altfel, Doamne fereşte!, dai fuga mare să semnezi Tratatul cu Uniunea Sovietică şi, până să te întorci în ţară, să-l ratifici, vezi că ţi s-a destrămat aliatul. Și poţi să te ştergi la fund (din nou, nici o aluzie la Crin) cu tratatul!
