Numărul portabilelor care se pot conecta la internet va ajunge la zece miliarde în cinci ani.
În 2016, numărul de dispozitive mobile care se pot conecta la reţele wireless îl va depăşi pe cel al populaţiei, potrivit ultimului studiu al firmei americane producătoare de echipamente electronice Cisco. Din cele zece miliarde de gadgeturi estimate, opt miliarde vor fi telefoane sau tablete, în timp ce restul vor fi dispozitive auxiliare, cum ar fi GPS-uri sau echipamente medicale mobile.
Datele statistice ale Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că până peste patru ani populaţia va ajunge la aproape 7,4 miliarde, iar 50% va avea acces la gadgeturi inteligente. Specialiştii de la Cisco estimează că, în următorii cinci ani, traficul global va creşte de 18 ori, ajungând la 10,8 exabytes pe lună (1.000 de trilioane), adică 130 de exabytes pe an.
Egalitate în 2012
Pentru a explica mai bine cantitatea covârşitoare de date, Cisco spune că 10,8 exabytes înseamnă 33 de miliarde de DVD-uri clasice (4,7 gigabytes), 4,3 cvadrilioane de fişiere audio sau 813 cvadrilioane de mesaje SMS. Această cantitate de date va fi transmisă în proporţie de 90% de către laptopuri, smartphone-uri şi alte dispozitive portabile. Studiul mai spune că, până la sfârşitul acestui an, numărul de dispozitive mobile va egala numărul populaţiei, iar până în 2016 decalajul se va mări, pe fondul introducerii noilor tehnologii către un public mai larg.
De asemenea, traficul global de date prin intermediul telefoanelor şi tabletelor a crescut de 2,3 ori faţă de 2010, fiind cel de-al patrulea an când traficul de date se dublează pe fondul creşterii vitezei internetului mobil cu 66% şi a popularităţii smartphone-urilor. Acestea din urmă, deşi reprezintă mai puţin de 10% din numărul total de telefoane, aduc mai mult de 80% din trafic. În această privinţă, conexiunile mobile le vor de