Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum i-ar putea afecta pe contribuabili programul de lucru cerut de Ungureanu

Publicat in Romania Libera, joi 16 februarie 2012 ·

Cetăţenii care au de rezolvat diverse probleme la direcţiile de finanţe publice, administraţiile financiare, direcţiile de muncă, Trezorerie etc. vor fi nevoiţi să-şi ia liber de la serviciu, dacă nu se pot încadra în noul program de lucru al acestor unităţi, adică de la 8 la 16.

Programul Trezoreriei a fost restrâns până la ora 16, în condiţiile în care după-amiaza se formau cozi, iar angajaţii lucrau până la ora 17 pentru a deservi contribuabilii, a declarat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. Decizia de modificare a programului nu a fost luată după consultări cu patronatele şi sindicatele.

Contribuabilii s-au trezit asupra faptului împlinit, iar cei la care se suprapune programul de la serviciu cu cel de la instituţiile de stat, vor trebui să se învoiască. Nu vor fi afectaţi cei care au de rezolvat diverse treburi pe la primării, pentru că măsura nu vizează şi administraţia publică locală.

Oprescu a declarat că noul program este inoperabil pentru că există mai multe instituţii la care activitatea nu se poate desfăşura doar în intervalul orar 8-16. "La Inspectoratul Teritorial de Muncă se va încheia programul la ora 16, însă munca la negru se desfăşoară şi după acea oră, Garda Financiară cum va proceda? Nu va mai face controale după ora 16? Evaziunea fiscală se face şi după acea oră. E vorba despre toate instituţiile de control", a declarat Oprescu. El a afirmat că sunt afectate mai multe instituţii de control, precum şi Ministerul de Externe, unde până acum lucrau funcţionari până seara din cauza diferenţelor de fus orar dintre diferite state.

Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici va comunica premierului punctul său de vedere şi problemele pe care vor întâmpina contribuabilii pentru a se lua măsuri.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că prin circulara emisă de Sec

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 49 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Vineri se deschide circulaţia pe aproape 16 km din autostrada Sibiu-Piteşti

Mediafax acum o ora
„Astăzi, la ora 15.00, deschidem circulaţia pe încă 15,7 km din Autostrada Sibiu-Piteşti (A1). Se va circula astfel pe autostradă, între Nodul rutier Bascov şi Nodul rutier Băiculeşti, pe aproximativ jumătate din secţiunea 5 (Piteşti – Curtea de Arg

Primarul unei comune din Prahova şi fratele său, reţinuţi într-un dosar deschis după moartea unui adolescent înecat într-o balastieră ilegală

News.ro acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Podenii Noi, Mihai Alionte, şi fratele acestuia au fost reţinuţi pentru mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă şi fapte legate de nerespectarea Legii apelor. Cei doi sunt acuzaţi că au exploatat ilegal agregat

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 2 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 4 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°