PDL face apel la Opoziție să semneze Protocolul politic referitor la ratificarea de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, și să se întoarcă la lucrările parlamentului. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Facem apel la colegii din Opoziţie să înţeleagă importanţa Tratatului şi să se pronunţe cât mai repede (...)Există în continuare loc pentru partidele din Opoziţie să semneze acest protocol şi salutăm iniţiativa premierului Ungureanu de a-i contacta personal pe cei doi lideri în vederea semnării acestui protocol. Înţelegem, sigur, că şi domniile lor trebuie să se limpezească puţin", a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.
Totodată, acesta a precizat că niciunul din cele 15 puncte din discursul susținut de liderul PSD, Victor Ponta, la învestirea Guvernului Ungureanu nu este tabu pentru PDL, însă pentru a fi discutate parlamentarii opoziţiei trebuie să revină la lucrări. Voinescu a mai spuscă democrat-liberalii ştiu că mulţi dintre parlamentarii din "grupurile socialiste" vor să revină în Parlament.
"Niciunul dintre cele 15 puncte enumerate de domnul Ponta în discursul de la învestirea guvernului Ungureanu nu este pentru noi tabu. Sunt probleme importante, vrem să le discutăm, dar ca să le discutăm, trebuie să ne întâlnim în Parlament şi nu altfel. Prin urmare, îi aşteptăm", a declarat Sever Voinescu
O grevă de 1,2 milioane de euro
Purtătorul de cuvânt al PDL a mai spus că parlamenatrii USL continuă greva parlamentară, deși protestul acestora scoate din buzunarul parlamentului suma de 1,2 milioane de euro.
"După cum vedem, colegii noştri socialişti continuă să facă grevă. Las la o parte faptul că această grevă ne costă 1,2 milioane de euro. Totuşi, trebuie să ţinem cont că, din punct de vedere contabil, din punctul de vedere al bugetului Camerelor, sunt parl