Se simte vinovat că este bogat. Sentimentul a început să-l încerce după ce s-a întors din aventura prin nămeții din Vrancea. Drept urmare, Gigi Becali, căci despre el este vorba, a luat o decizie: vrea să ajungă premier. Atunci, nu o să mai fie un simplu soldat, ci generalul lui Hristos și o să-și poată ajuta semenii.
"Vreau să fiu prim-ministru pentru că atunci o să fiu generalul lui Hristos. Statul este format din oameni aleşi. Acum aşteptăm iar alegerile, acum de unde să găsim 5.000 de Becali. Dacă am avea 100 de Becali, ţara asta ar întrece Germania şi Franţa. Becali are dragoste, dacă nu ai dragoste pentru oameni, nu faci nimic. Pe mine m-a dus dragostea acolo, printre acei oameni. Eu ce am făcut, am făcut pentru Hristos", a declarat Gigi Becali la România Tv.
"Te simți vinovat că ai mâncare"
După ce a văzut la televizor cum oamenii stau blocați sub zăpadă, pe Gigi Becali s-a simțit vinovat că este bogat. Astfel, dacă ar ajunge la guvernare ar lua măsuri imediat, pentru că dacă ești la guvernare "țipi și urli să se facă ceva".
"Dacă ai dragoste şi eşti la guvernare şi vezi asta, mâine când te duci la Guvern ţipi şi urli să se facă ceva. Dacă sunt prim-ministru şi văd asta, mâine convoc miniştrii de Guvern. (...)Mă simt vinovat că sunt bogat. Ce ţară este asta unde te simţi vinovat că ai mâncare", a mai spus Becali.
Finanțatorul echipei Steaua a fost în județul Vrancea, unde a ajutat la deszăpezirea oamenilor blocați în nămeți. Alături de el au fost 150 de voluntari, cu două vole, zece camioane pentru strâns zăpada și vreo 250 de lopeți.