Junele Ciordaş (fostul vai­dist, deputat al Frontului Renaşterii Naţionale — băiat bun şi ne­pot al „baronesei (!)” Hortensa Popp din Arad!) a fost rechemat din postul de consilier de Presă ce-l ocupa la Berlin. A fost rechemat fiindcă vorbea prea mult şi înjura pe Ică Antonescu în faţa tu­turor... S-a întâmplat însă că Ciordaş, care pă­trun­sese bine în cercurile ziaristice din Berlin, să fie iubit de gazetari şi prieten bun, intim al d-lui Schmidt, ministru plenipotenţiar, însărcinat cu di­recţia Presei în Ministerul de Externe al Reichului.

Schmidt a intervenit prin Bossy, a scăpat de do­uă ori pe Ciordaş de mazilire, dar a treia oară n-a mai putut. Furios de rechemarea „prietenului”, Schmidt i-a organizat un banchet, a obţinut pen­tru el decorarea cu „Vulturul German” şi a pus la cale articole elogioase în toate ziarele ber­lineze, articole în care hotărârea Bucureştiului era aspru criticată... Supărare mare la Ministe­rul nostru de Propagandă şi în special în anturajul lui Ică! E vorba ca Ciordaş să fie concentrat şi tri­mis pe front... În locul lui Ciordaş, ar fi fost nu­mit unul Colea, care nici bine nemţeşte nu ştie...

De altmintreli, după informaţiile ce mi se dau, la Berlin pur şi simplu nu suntem reprezentaţi şi printre oamenii noştri domneşte o adevărată ha­ra­­ba­bură... Legaţie, Şcoala Românească, propagan­dă, zeci de misionari — dau toţi din colţ în colţ, fără nici o coordonare de iniţiative, fără nici o legătură cu nemţii, mânaţi toţi numai de interese meschine şi personale. Spre marea mea mirare, Bossy nu există.

Nu cunoaşte pe nimeni, n-a pătruns nicăieri, n-are nici o autoritate asupra românilor. Popa de la Capelă face gardism, Puşcariu şi Manoilescu (fra­tele ilustrului) fac şi e gardism — iar ceilalţi beau bere şi aleargă după femei. Singurul care fă­cea ceva, care afla ceva prin Schmidt cu care trăia de dimineaţă până seara,