Delegaţia roş-albastră a ajuns, în cursul zilei de ieri, la Enschede (Olanda). Jucătorii lui Ilie Stan s-au cazat la un resort din apropierea oraşului. Delegaţia roş-albastră a ajuns, în cursul zilei de ieri, la Enschede (Olanda). Jucătorii lui Ilie Stan s-au cazat la un resort din apropierea oraşului.
Tătăruşanu şi compania s-au arătat optimişti înaintea meciului retur cu Twente, dar, în acelaşi timp, atmosfera din sânul echipei continuă să fie una extrem de încordată. De joia trecută, de la înfrângerea cu Twente (0-1), Becali a şters pe jos cu jucătorii, aceştia, la rândul lor, s-au certat cu directorul de imagine Helmuth Duckadam, iar antrenorul Ilie Stan a fost la un pas să fie demis, luni seară, după un scandal televizat cu patronul.
De departe, cea mai gravă problemă pare să fie comportamentul lui Alex Bourceanu, căpitanul impus de Becali, care îşi terorizează cu insulte colegii. Ţintele favorite sunt tinerii Năstăsie, Roşu şi Lupu. Fotbalistul a sărit şi la gâtul team-managerului Marius Ianuli, pe care l-a acuzat în faţă că “dă din casă” fostului manager Mihai Stoica.