Fostul consilier prezidențial, Sebastian Lăzăroiu susține într-un interviu acordat Ziare.com că președintele Traian Băsescu ar fi dispus să plece de la Cotroceni cu condiția unui acord cu Opoziția asupra modificării Constituției. Potrivit acestuia, premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat pentru alegerile prezidențiale din 2013.
"Dacă actuala Opoziție, care oricum vrea să scape de Traian Băsescu, va decide să accepte acest aranjament, cred că e plauzibil. Deci, modificarea Constituției contra demisiei președintelui Traian Băsescu", a declarat Sebastian Lăzăroiu într-un interviu acordat Ziare.com.
Întrebat dacă premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar putea să candideze la alegerile prezidențiale din 2014, Lăzăroiu a spus că lucrurile sunt "puțin mai complicate".
"S-ar putea să avem alegeri prezidențiale în 2013, la începutul anului 2013. Președintele în funcție e dispus să-și scurteze mandatul, în așa fel încât, din 2013 încolo, parlamentarele și prezidentialele să se suprapună, cum era pe vremuri. Pentru asta trebuie să demisioneze actualul președinte și să se organizeze anticipate prezidențiale odată cu parlamentarele", a spus Lăzăroiu.
Acesta a subliniat că șeful statului "nu e genul care abandonează nava", dar a înțeles cât de important e să avem mai puține alegeri. "Din cauza faptului că mandatul președintelui nu se suprapune cu cel al Parlamentului, avem mai multe runde de alegeri. Și alegerile paralizează sistemul, ăsta e adevărul", a spus Lăzăroiu.
Potrivit acestuia, pe un asemenea scenariu, am putea avea alegeri prezidențiale în 2013, odată cu parlamentarele și ca unul din candidati să fie actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care la ora asta stă bine în sondaje.