Politica şi campaniile electorale se hrănesc din atacuri. Campania negativă, deşi este blamată din toate părţile, are constant efect pentru că publicul vrea să vadă sânge şi campania negativă aduce voturi. Acest adevăr este valabil oriunde: în România, Franţa, Brazilia sau în Statele Unite. Sursa: REUTERS

Politica americană văzută din afară poate părea un joc dominat de fair-play. În realitate, conflictul PDL – USL este un foc de paie pe lângă schimbul de focuri dintre democraţi şi republicani, iar replicile dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu/Victor Ponta pot părea schimburi de amabilităţi, pe lângă acuzaţiile care se aruncă între Mitt Romney şi Newt Gingrich sau între Barack Obama şi liderii republicani din Congres.

Statele Unite au inventat campania negativă pe steroizi, iar aceasta poartă un nume: SuperPAC. PAC sau Political Action Committee (Comitet de acţiune politică) este o organizaţie politică care se declară în favoarea unui candidat şi decide să îl sprijine sau, de cele mai multe ori, să îi atace pe adversarii acestuia. Diferenţa faţă de alte democraţii, este că aici vorbim de zeci-sute de milioane de dolari investiţi în materiale negative:clipuri tv, afişaj stradal, şamd. Este adevărat, candidatul nu are control oficial asupra (Super)PAC-urilor care îl sprijină, în sensul că acestea nu fac parte din echipa lui de campanie şi legal nu poate exista un dialog între cele două structuri. SuperPAC-urile au libertatea de a alege strategia lor. Şi totuşi, campania negativă împotriva contracandidatului/contracandidaţilor se contabilizează cel puţin la fel de eficient.

O scurtă trecere în revistă a ştirilor apărute în presa americană în ultimele săptămâni arată cât de prezentă este tema superPAC-urilor. „SuperPAC lansează o campanie de 250 de milioane de dolaripentru a îl învinge pe Obama”, titrează The Wall Streat Journal, „S