Petrom a reusit anul trecut o performanta uluitoare, fara precedent: vanzari totale de 5,3 miliarde de euro si un profit net de 887 de milioane de euro, cu peste 70% mai mare fata de cel realizat in 2010.
Asadar, ca sa nu credeti ca e vreo greseala la mijloc, Petrom a reusit anul trecut aproape sa-si dubleze profitul net. Foarte frumos, nu-i asa, cu atat mai mult cu cat aceasta inflorire fara precedent implica, desigur, si sume mai mari varsate la bugetul statului.
Atat doar ca aceste cifre sunt pe cat de spectaculoase, pe atat de paradoxale in contextul economic si social concret. Petrom a reusit un profit record in conditii de criza, cand veniturile reduse ale populatiei si incetinirea pana la blocare a rulajului firmelor ar fi trebuit sa determine si o scadere a consumului de carburant, nu-i asa?
Asa e, si daca raportam vanzarile din 2010 (4,4 miliarde de euro) si pretul mediu al carburantului de acum doi ani, la vanzarile si pretul mediu din 2011, vom observa o mica scadere. Deci, normal ar fi fost sa avem si o scadere a profitului, nu-i asa?
Nu, cat timp in 2011 benzina si morotina s-au scumpit anul trecut cu 25%. La vremea respectiva scumpirile succesive ne-au fost vandute drept efecte ale majorarii pretului petrolului pe plan mondial si deci ca unica modalitate de a evita pierderi. Daca explicatia ar fi fost corecta si scumpirile ar fi acoperit doar majorarea costului materiei prime, n-am fi vazut o crestere a profitului atat de spectaculoasa in conditii de usoara scadere a vanzarilor.
O minima logica ne spune ca scumpirea combustibilului, care a provocat atatea tensiuni sociale si care a determinat alte majorari de preturi in lant, nu s-a dus in acoperirea costurilor, ci in profitul Petrom. Asta platim in plus la pompa, nu scumpirea petrolului pe plan mondial, cresterea accizelor sau mai stiu eu ce a