- E vesela, tonica, si la fel de stralucitoare ca-ntotdeauna. La cei 76 de ani, pofta ei de viata se ia ca o boala molipsitoare. Dupa cinci decenii de cariera, nu mai are nevoie de prezentari. Numele ei e sinonim cu bucuria de a aduce zambetul pe chipul romanilor -
"Ai sa-l recunosti. E tata!"
- N-as gresi daca as spune ca sunteti cea mai iubita si mai populara actrita din Romania. De unde vine magnetismul asta formidabil?
- Mi-s dragi oamenii. Ii iubesc. Am si o meserie in care se comunica mult, se transmite iubirea asta de oameni. Si, daca esti sincer si adevarat pe scena, omul te crede si primeste ca pe o binefacere ceea ce ai sa-i transmiti. Sunt un om foarte deschis, nu-mi pun niciodata masti. Pe strada, nu refuz niciodata pe cineva care vrea sa stea de vorba cu mine, chiar daca sunt ingrozitor de grabita! Pentru ca stiu ca daca omul ala a indraznit sa ma opreasca si sa-mi ceara un sfat sau sa-mi spuna ce are pe suflet, chiar a simtit nevoia asta. Lui i se intampla doar o data sa ma intalneasca si va tine minte intalnirea o viata, eu poate o voi uita. Apoi, sa va mai spun ceva: eu nu-s niciodata prost dispusa, necajita sau suparata pe viata. Mie-mi place sa rad de micile neajunsuri. Rasul reda oamenilor speranta.
- V-ati nascut intr-un satuc din Basarabia. Au romanii de peste Prut mai multa pofta de a trai?
- Parintii mei aveau haz, ca toti basarabenii, dar viata i-a lovit cumplit. In 1940, in plin razboi, cand nu aveam decat 4 ani, tata a fost ridicat de pe strada si trimis, impreuna cu floarea intelectualitatii basarabene, in lagar. Doua luni au calatorit in vagoane de marfa, pana la Vladivostok. Iar acolo au fost pusi sa-si faca singuri baraci si sa taie lemne in taiga. Din 55.000 de deportati au supravietuit doar 5000, restul au murit de frig sau de foame. A fost vai de capul lor! Mama, saraca, a facut
