Belgianul Sep Vanmarcke (Garmin-Barracuda) s-a impus la capătul celor 200 de kilometri din Omloop Het Nieuwsblad, cursa "semiclasică" ce deschide sezonul de primăvară în ciclism. Podiumul a fost completat de compatriotul Tom Boonen (Omega Pharma-QuickStep) şi spaniolul Juan Antonio Flecha (Sky)
Declaraţiile de dragoste adevărate traversează timpul. Ba chiar devin mult mai savuroase, îmbrăcate de ani ca de tîlc, golite de sensul de start şi folosite convenabil în împrejurări din cele mai colorate. Într-un asemenea puseu de afecţiune, argentinianul Jorge Luis Borges îşi puncta odată fascinaţia pentru "chemarea Orientului, cea care te face să nu mai auzi niciodată nimic altceva", setînd o cotă infernală pentru orice ar încerca să descrie mai frumos minunile Estului Apropiat. Cu toată curtoazia pentru "magul" din Buenos Aires, astăzi, ciclismul s-a dezis de dragostea nefirească pentru şoselele în geometrie perfectă, trasate printre dunele de nisip din sultanate, şi s-a întors la rădăcini, în "capitala" de primăvară, Gent.
Aşa că trebuie să ne aducem aminte de Flandra. De verdele crud ce tapiţează trasee întortocheate, de vîrfurile pietrelor cubice ce izbesc cu năduf roţile cutezătorilor, de căţărările vii, care se curbează cumplite spre vîrfuri ascuţite de podiş, de ploaie, de frig şi de spectatorii care fac din portretele cu Tom Boonen temple ale speranţei. De poezie medievală, cu cavaleri în luptă să-şi salveze propriul crez, zdruncinat de ierni şi decizii controversate, de plăcerea călătoriei şi bucuria reţinută a zenitului. De ciclism adevărat.
INTRODUCERE
Defunctul Het Volk a fost canibalizat de ziarul rival Het Nieuwsblad, în 2008, într-o tragedie de birou concretizată prin schimbarea tardivă a numelui primei curse de pregătire pentru Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, din Omloop Het Volk în Omloop Het Nieuwsblad. Zece căţărări,