În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe. Dintre acestea, aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale. Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Ce înseamnă taxe parafiscale? Acest tip de impuneri sunt aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă Golden Mind&Spirit.
Calculele companiei de consultanţă arată că românii consumă 220 de ore pe an pentru a plăti taxele parafiscale. Cele 220 de ore ne clasează pe primul loc în Europa şi pe una din primele poziţii la nivel mondial
Un centru unic de plată şi achitări online
Soluţia propusă de experţii Golden Mind & Spirit este pe cât de simplă, pe atât de eficace: constituirea, în cadrul ANAF (sau a unei alte instituţii din cadrul Ministerului Finanţelor), a unui Centru unic de plată al tuturor taxelor.
Banii pentru taxe ar urma să fie colectaţi într-un cont unic de unde autoritatea statului să facă mai departe distribuirea sumei în funcţie de destinaţia ei specifică.
Acest Centru unic trebuie să ofere apoi posibilitatea de a achita absolut orice fel de taxă prin plata online, în contul unic pus la dispoziţie de autoritatea respectivă. O soluţie ar fi şi diminuarea drastică a numărului taxelor parafiscale pentru a încuraja mediul privat să se dezvolte şi a-i elibera pe întreprinzători de povara sutelor de plăţi nejustificate.
Câte taxe, atâtea drumuri
Motivul pentru care românii consumă atât de mult timp pentru plata taxelor este că procedurile de achitare se complică inutil, pentru că fiecare taxă în parte îşi are contul său. În plus, fiecare taxă trebuie plătită în alt loc (fizic), scrie într-un comunicat al Alianţei Confederaţiilor Patro